Povesti neterminate

"Viermii" şi "ciumpalacii" din Piaţa Universităţii nu renunţă. Protestele de la - 9 grade

2012-01-28T20:06:00.065+02:00

E 7.30 seara şi aproape minus 9 grade. Din mulţimea de protestatari adunaţi acum zece zile în Piaţa Universităţii, doar un grup compact de circa 120 de persoane îşi mai găseşte o voce comună pentru a striga "Jos Băsescu"; "Boc, Boc, Boc, demisia pe loc" sau "Ieşi afară, javră ordinară". Sunt foste cadre militare cu paltoane de securişti, pensionari, oameni ai străzii aduşi de primari, şomeri, cadre didactice cu salarii de mizerie, profesori revoluţionari, tineri veseli cu baloane colorate şi chiar copii inconştienţi.

Gerul îţi taie răsuflarea. Picioarele aproape că nu le mai simţi, dar oamenii de la Universitate încă agită drapelul României şi ridică pancarte viscolite. Pe lângă ei, mai găseşti şi câte un trecător care se opreşte şi face poze. Sunt şi îndrăgostiţi prin zonă, dar nu au timp de nebunia din Piaţă. Trec repede cu privirea îndreptată către zăpada pe care o calcă.

La marginea grupului de protestatari zăresc nişte tineri îmbracaţi în haine lucioase. Încep şi ei să strige "Jos Băsescu" animaţi de atmosferă, însă au zâmbetul pe buze. După trei "urări de bine" se opresc şi pornesc o discuţie între ei, total absenţi de ceilalţi.

"Profesor neavenit", cu 1.500 lei salariu

O doamnă între două vârste a găsit soluţia împotriva frigului: şi-a prins bucata de hârtie cu protestul de gât, iar mâinile şi le ascunde acum în buzunare. Se mută de pe un picior pe altul. Nu strigă nimic. O cheamă Daniela Volpan şi e cadru didactic de mai bine de 30 de ani la o şcoală generală din Capitală. S-a hotărât să proteseze pentru că se simte jignită ca profesor de fiecare guvern în parte. Spune că e prezentă în Piaţă încă de la început. Are o privire paşnică, încadrată de ramele aurii de la ochelari.

"Educaţia a fost mereu «Cenuşăreasa» oamenilor politici, s-au folosit de noi când au vrut. Nici acum nu ne respectă, după ce ne-am câştigat salariile în instanţă", spune Daniela. Coboară ochii în pământ când o întreb ce salariu are după cei 30 de ani în învăţământ şi un master în psihologie. Îmi răspunde sec: 1.500 lei.

"Stau ca prostu'-n frig. N-o să se întâmple nimic"

Suntem întrerupţi din discuţie de un nene înfofolit şi binevoitor. Vrea să ne împartă nişte hârtii A4 cu lozinci. Deschide o sacoşă de pânză şi îmi dă câteva. Cu greşeli gramaticale, stau scrise pe foi îndemnuri precum "Tineri preluaţi puterea, judecaţi hoţii care au furat de 22 ani" sau "Jos Băsescu, Guvernu, Boc şi Paleologul (Homosexual) spun la TV că nu au alte soluţi nesimţiţi, dacă l-ar auzi părinţi lor...".

Din urletele şi fluierăturile ce mă-nconjoară, la un moment dat aud "Stau ca prostu'-n frig". Asta strigă revoltat un bărbat dintre protestatari. Îl văd cum îşi ia rucsacul uzat de armată în spate şi o taie către staţia de metrou. "M-au amendat, şi eu stau ca prostu' aici. N-o să se întâmple nimic", răcneşte el aproape resemnat, în timp ce aburii îi ţâşnesc din gură.

Posturile de televiziune aproape ca nu mai au ce filma. O ştiu foarte bine şi ele, de asta supralicitează fiecare moment. Când se aprinde reflectorul camerei toţi protestatarii devin şi mai gălăgioşi. Fluieră, bat din clopote şi agită frenetic cartoanele şi bannerele pe care le au. Se aliniază singuri şi oferă un spectacol scurt, dar viguros pentru cei de acasă.

"Am vreo 15 oameni aici"

Pe un maldăr de zăpadă stă cocoţat Alexandru Bostangică şi soarbe ceai dintr-un pahar de plastic. E un bărbat scund, cu o geacă de piele maronie mai mare decât măsura lui. Trăieşte mai mult pe străzi. Are 36 ani, telefon mobil şi se poate mândri că a reuşit să aducă la proteste câţiva tipi care stau prin barăci şi canale, după ce iniţial i-a îmbrăcat cu nişte haine mai bune. N-a făcut-o singur, ci cu ajutorul primit de la o primărie de sector.

"Am vreo 15 oameni aici. Sunt liderul lor. Trebuie să ştii cum să vorbeşti cu ăştia că dacă te duci aşa la ei, îţi dau în cap şi îţi iau tot ce ai pe tine", mă avertizează el. Gesticulează fiecare frază pe care o emite şi îmi predă chiar o lecţie de civism. "Domne, românii nu sunt uniţi. Păi nu aşa se face. Trebuie să te organizezi dacă vrei să ai mai multă lume. Şi televiziunile astea, mai rău fac", încearcă Alexandru să dea vina pe cineva.

Are şcoala vieţii, prin urmare negociază tot când vine vorba de acţiuni sociale. "Dacă vrei să afli mai multe despre noi, ajută-ne şi tu cu ceva de la tine sau de la prietenii tăi", îmi spune direct. Nu îl interesează banii punctează el, deşi a fost angajat odată şi pe un salariu de 3 milioane de lei vechi pe lună, ci "încrederea". A mai apărut şi pe la televiziunea lui Diaconescu, dar şi-a dat seama că era mai mult folosit. "Toţi au interese, dă-i în mă-sa", concluzionează el.

"La Universitate e viaţă de noapte"

Traversez pasajul plin de zăpada mocirloasă de pe scări şi ajung la fântâni. Aici sunt vreo 60 de tineri împărţiţi pe mai multe grupuleţe. Doar jumătate dintre ei strigă ceva împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, apoi dintr-o dată megafoanele îl amintesc pe regretatul Emil Hossu. Mai în spate sunt nişte cupluri care se amuză învârtind baloane colorate, mâzgălite cu markerul. Lozinca se schimbă din nou, la mai puţin de 30 secunde: "România, nu vei fi colonie FMI".

Ascunsă în nişte haine negre stă Anca, o studentă de la Arhitectură, în vârstă de 27 ani, venită de circa o jumătate de oră la Universitate. E nemulţumită de uşurinţa prin care statul român alege să exploateze aurul de la Roşia Montană în favoarea firmelor străine.

Îmi pierd pentru moment atenţia la ce spune pentru că în jurul meu studenţii se amuză în cor strigând "La Universitate e viaţă de noapte". Reluăm dialogul. Şi-ar dori să existe mai multă "comunitate" în cadrul societăţii. "Oamenii de-abia acum învaţă să comunice unii cu ceilalţi. Sunt în stare să se adune la un pahar de bere, dar să şi comunice, mai puţin", îmi spune ea.

De la catedră, la portavocea care dă tonul...

Tot la fântâni îmi găsesc şi profu' de la SNSPA. Claudiu Crăciun e lector universitar, are 33 ani şi a devenit în ultima perioadă o emblemă a protestatarilor studenţi de la Universitate. Nici în seara asta nu se desparte de portavoce. Îşi mai aşază din când în când căciula lungă, tricotată, şi dă noroc cu noii veniţi la protest. La cursuri ne vorbeşte despre modele ale democraţiei şi instituţii politice. De Arend Lijphart şi Samuel P. Huntington. Aici aşteaptă parcă să vadă teoria coagulându-se cu realitatea.

"Ceea ce ne uneşte nu mai e doar o nemulţumire colectivă faţă de situaţia politică sau economică a ţării, ci lipsa generalizată de încredere în politicieni. E clar că cetăţeanul român nu e ataşat de noţiunea de protest, în special şi din pricina unei informări precare. Televiziunea caută mai degrabă să formeze personaje din cei care protestează, slăbind oarecum acţiunea în sine", comentează Claudiu.

E optimist în ceea ce priveşte viitorul protestului studenţesc de la Universitate. "Eu cred că va mai dura. Probabil în primăvară se va reveni şi cu mai multă forţă", spune el.

Dau să plec, dar un puşti singuratic, la vreo trei metri de nişte jandarmi, îmi atrage atenţia. Are o agendă şi parcă ar vrea să noteze ceva, doar că pasta pixului refuză să îl asculte pe un asemenea frig. Are un fes gri pe cap, un ghiozdan modern în spate şi nişte blugi bleumarin. Îl întreb ce face. "Scriu şi eu aici, să ţin şi eu minte"...

Text: Antonio Glodeanu şi Petre Banu.
Foto: Ioana Văcăraşu ; Vlad Plăiaşu (Decât o revistă).

Cum pierde România în fiecare an peste 10 milioane de Euro din jocurile de noroc online

2012-01-01T17:03:00.018+02:00

În prezent, orice persoană din România care deţine un calculator şi are peste 18 ani poate accesa sute de siteuri cu jocuri de noroc din întreaga lume, însă acest lucru s-ar putea schimba în viitor.

Executivul pare decis să reglementeze piaţa jocurilor de noroc online din România şi chiar să blocheze accesul operatorilor străini dacă aceştia nu vor avea o licenţă naţională. Sunt cel puţin 10 milioane de euro pe care statul le-ar putea încasa. Doar că ambiţiile oficialilor de la Bucureşti au intrat în contradicţie cu principiul liberei concurenţe a serviciilor pentru întreg spaţiul european, iar Bruxelles-ul a trimis deja două atenţionări României.

Practic, legea românească impune oricărui operator online, indiferent de ţara de provenienţă, să se înregistreze ca o firmă de sine stătătoare în România, apoi să obţină o licenţă de funcţionare de la Ministerul Finanţelor. Într-un an se estimează că aproximativ 500.000 de români participă la jocurile de noroc online. Piaţa din acest sector variază de la 30 milioane de euro, conform estimărilor H2 Gambling Capital pentru anul 2011, până la valori de circa 400 milioane de euro, potrivit unor surse neoficiale.

Numai că cerinţele guvernanţilor români mai impun de asemenea ca operatorul online să fie asociat cu o companie locală care deţine un sediu fizic. Aceasta este şi principala problemă pentru care oficialii europeni, conform principiului liberei concurenţe, ne atenţionează că operatorii deja autorizaţi în Uniunea Europeană nu mai pot fi constrânşi să se constituie ca persoane juridice de drept român, aşa cum prevede în prezent legea românească.

Licenţe româneşti pentru toată lumea

În poziţiile sale publice, Ministerul de Finanţe argumentează că licenţierea operatorilor de jocuri de noroc online este o acţiune necesară care vine în sprijinul prevenirii şi combaterii infracţiunilor de natură economică. Deşi există o lege pentru jocurile de noroc online, în momentul de faţă niciun operator de acest tip nu este licenţiat în România.

"La ora actuală, în piaţa românească de profil sunt prezenţi operatori din Malta, Gibraltar etc., care nu plătesc impozite statului român. Legea românească este una foarte bună, dar momentan întârziem să o aplicăm pentru că nu avem operatori de monitorizare, principalul motiv fiind impozitul de 25%. Dacă în cinci ani nu vom schimba nimic aici, tot timp de cinci ani nu vom avea un operator", precizează Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Organizaţiilor de Casinouri din România.

Impozitele stabilite de către Ministerul de Finanţe pentru jocurile de noroc online

• pariuri online în cotă fixă - 5% din încasările efectiv realizate, dar nu mai puţin de 250.000 lei.
• bingo online - 10% din încasări, dar nu mai puţin de 400.000 lei.
• celelalte jocuri online - 1,5% din încasări dar nu mai puţin de 400.000 lei.
• impozit de 25% din venitul net realizat la un organizator de jocuri de noroc.

"În condiţiile legale de acum, nu am aplica pentru o licenţă în România"

Reglementarea jocurilor de noroc online pare să fie un capitol dificil pentru oficialii români, asta în condiţiile în care operatorii străini nu văd în cerinţele de ordin legisltiv principalul impediment, ci mai degrabă în taxele cerute de stat.

"Impozitele foarte mari nu se justifică pentru o piaţă precum cea din România. Noi suntem licenţiaţi la nivelul UE, prin urmare nu există nicio logică să ne deschidem o firmă din nou şi în acest stat", declară Manuel Stan, director marketing pentru Europa Centrală şi de Est la Unibet, companie care în prezent are circa 100.000 de clienţi români.

Astfel, jucătorii români au posibilitatea să acceseze în continuare siteurile de gambling străine, în lipsa unui organism de control din partea statului, deşi legea românescă prevede inclusiv sancţiuni penale pentru cei care joacă pe un site nelicenţiat în România.

"Chiar dacă obligativităţile legale ca un operator să aibă o licenţă locală şi să fie acţionar al unui operator cu sediu fizic au fost criticate de Comisia Europeană, Guvernul român a decis să publice versiunea finală a legii fără a modifica aceaste prevederi. Se pare că legislaţia din România preferă să protejeze operatorii români existenţi decât să se concentreze pe liberalizarea şi reglementarea pieţei jocurilor de noroc online", afirmă Viorica Pârvu, managerul comunităţii PokerStrategy.com.

"Jucătorii vor încerca să se descurce şi altfel"

Mihai, în vârsta de 41 ani, joacă poker online de aproape 3 ani pe site-ul PokerStars, unul dintre cei mai importanţi operatori de jocuri de noroc din lume. Mizează sume de până la 10$, nu se consideră un jucător profesionist, deşi petrece nu mai puţin de 4-5 ore zilnic în faţa monitorului, pentru jocurile Texas Hold 'em.

"Eu sunt «mic copil», pe an cred că strâng undeva la 2.000 $. Pokerul e mai mult un hobby pentru mine", povesteşte Mihai, care a lucrat în casinouri reale ca inspector.

În legătură cu veniturile pe care statul român încearcă să le obţină din impozitarea jocurilor de noroc, Mihai consideră că „totul ar trebui făcut cu cap". „Dacă eu am pariat 200 de dolari într-un joc, însa am rămas doar cu 100, de ce vrea statul să-mi mai ia 25%? Ar trebui gândite mai bine taxele, dacă mai există interesul ca cineva să fie impozitat. Altfel, jucătorii vor încerca să se descurce şi altfel", precizează el.

Pentru Valentin, de 34 ani, un alt jucător de poker, participarea pe site-urile de gambling este chiar un job care îi aduce pe lună nu mai puţin de 6.000 $. „Tratez pokerul ca pe un job. Şi aici, ca în orice domeniu, fără o disciplină riguroasă şi fără multe ore alocate analizelor nu ai cum să realizezi performanţe”, declară acesta.

Devine reticent când aude de legislaţia românească din domeniu şi precizează că orice s-ar întâmpla îşi va căuta modalităţi să acceseze siteuri înregistrate în Gibraltar, Marea Britanie, Malta sau chiar Bulgaria. „Impozitarea actuală din România este şi mai dezastruoasă pentru un jucător de turnee care termină luna pe 0, dar, conform legii, va fi taxat pe încasări, ceea ce înseamnă ca el va plăti şi 25% taxe”, afirmă Valentin.

Compania PokerStars este înregistrată în Insula Man (Regatul Unit) şi are un impozit de 0% pentru câştiguri. În prezent, orice sumă câştigată de o persoană din România pe acest site nu este taxată sub nicio formă de către autorităţi.

"Ruleta" liberei concurenţe

Doar în 2008, serviciile de jocuri de noroc online din Europa au adus venituri de peste 6 mld. euro, reprezentând 7.5 % din piaţa totală a jocurilor de noroc, potrivit unui document al Comisiei Europene din 2011.
(Click pentru a mări)

Sursa: "Cartea verde privind jocurile de noroc online în piaţa internă", Comisia Europeană, martie 2011.

Acest segment de activităţi este în continuă creştere, pentru 2012 fiind preconizate venituri de circa 12 mld. euro, conform aceleiaşi surse citate. Cea mai mare piaţă pentru jocurile de noroc online din Uniunea Europeană este reprezentată de Regatul Unit.

Deşi profiturile sunt imense, lipsa unei legislaţii unitare consemnate la nivelul Uniunii Europene privind jocurile de noroc online pune semnul egal între orice activitatea obişnuită, considerată serviciu, şi jocurile de noroc. Astfel, ţările care îşi creează o legislaţie proprie şi impun restricţii firmelor din străinatate riscă să fie sancţionate de Consiliul European pentru nerespectarea liberei concurenţe a serviciilor, conform Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene (TFEU).

Totuşi, oficialii români aduc în dicuţie ca principal argument pentru legea românească o directivă a Parlamentului European din 2006 (123/CE), prin care activităţile de jocuri de noroc ar necesita legi speciale, astfel fiecare stat având posibilitatea să îşi construiască propriile norme.

De la IP-uri blocate, la "ajutoare de stat" pentru operatorii de jocuri de noroc online

Din 2010, Franţa a aprobat un pachet legislativ care limitează website-urile ce au ca activitate jocurile de noroc doar la cele licenţiate naţional de către Ministerul Francez de Finanţe. În urma noilor reguli, jucătorii au acces doar la siteurile de gambling franceze, ce conţin domeniul (.fr), însă acest lucru nu împiedică operatorii străini să desfăşoare activităţi comerciale dacă se supun acestor reguli. De asemenea, câştigurile şi preţurile sunt menţionate doar în moneda Euro.

"Modelul francez de reglementare este foarte puţin abordabil pentru operatorii externi, existând mai degraba o «supapă» pentru cei locali, din acest motiv, profiturile firmelor străine în această ţară fiind mic. Deşi au existat şi aici critici, lobby-ul realizat de francezi la nivel european a fost destul de puternic", precizează Cristian Pascu, preşedintele Asociaţiei Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România (A.O.P.J.N.R.).

Întrebat ce ţară din Uniunea Europeană ar deţine în acest moment cea mai avansată lege pentru activitatea jocurilor de noroc online, răspunsul lui Cristian Pascu a venit prompt: Italia. "În acest stat se joacă mult, pe sume mari, prin urmare a existat un interes activ de reglementare. Mediul italian este astăzi controlat în bună măsură, se blochează IP-urile celor care nu au licenţă, dar reuşeşte să rămână în acelaşi timp şi un spaţiu atractiv pentru investitori", spune Cristian Pascu.

Un caz interesant îl constituie legea din Danemarca privind jocurile de noroc online care a produs deja o serie de dispute din pricina taxării diferenţiate, în avantajul operatorilor online ce ar urma să plătească impozite cu 55% mai mici. De curând, Comisia Europeană a stabilit că în ciuda unei denaturări a concurenţei libere, de asemenea o normă a Tratatului de Funcţionare al Uniunii, principiul liberalizării este mai important decât celelalte interese, potrivit unui anunţ oficial. Această decizie creează un precedent şi vine în urma mai multor plângeri iniţiate de operatorii care deţin sedii şi care ar urma astfel sa fie impozitaţi diferit.

Ce riscă România dacă se împotriveşte "sfaturilor" UE?

În lipsa unui consens dintre legislaţia românească şi normele Consiliului European, ţara noastră riscă să fie sancţionată în mod oficial asupra nerespectării principiului liberei concurenţe, în ciuda unor tendinţe clare din partea mai multor state de a-şi consolida legile, inclusiv pentru veniturile colectate din impozite.

"În acest context, deschiderea procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva statului român nu va constitui o surpriză, la fel ca şi rezerva operatorilor de a se licenţia şi autoriza în România pentru jocuri de noroc online", scriu avocaţii Irina Corcoveanu şi Cristian Costea pe blogul casei de avocatură Boştină şi Asociaţii.

"Distracţia şi dependenţa au o graniţă fină"

Tot statisticile atenţionează că una din zece persoane devine dependentă de jocurile de noroc. "Distracţia şi dependenţa au o graniţă fină. Pe de-o parte noi ne dorim ca jucătorii să revină, însă trebuie să recunoaştem că există cazuri în care unele persoane pot exagera, transformând o problemă individuală într-una în care şi ceilalţi membri ai familiei sunt afectaţi", declară preşedintele A.O.P.J.N.R., Cristian Pascu.

Site-urile româneşti de jocuri de noroc trebuie să conţină, potrivit hotărârii adoptate, un anunţ vizibil prin care sa interzică participarea minorilor, să aibă încorporat un ceas care să arate timpul petrecut online, dar şi o adresă de contact unde jucătorii pot beneficia de consiliere în caz de dependenţă.

Text: Antonio Glodeanu / Foto: Mario Carvajal (Hoteles Dann)

Americanul de origine română, simbolul mişcării Occupy Wall Street: "România e mai frumoasă decât SUA"

2011-12-25T02:25:00.021+02:00

Americanul Brandon Watts, în vârstă de 20 ani, este tânărul protestatar de origine română care a devenit un simbol al mişcării Occupy Wall Street, mai ales după ce faţa însângerată a acestuia a fost prezentată în paginile presei americane.

În cadrul unui interviu prin serviciul Skype, Brandon spune că este din oraşul Roman, iar de la vârsta de opt ani a fost nevoit să se mute în Statele Unite ale Americii după ce mama sa decedase. "Din păcate, nici aici cu tatăl nu am prea mult succes, el aflându-se în închisoare în acest moment pentru viol." Singura rudă care locuieşte cu el în SUA este sora sa, în vârstă de 18 ani. "E un pic sâcâitoare uneori, dar e una dintre persoanele care mă susţin necondiţionat în ceea ce fac".

Cu un soi de optimism încearcă să descrie România aşa cum o vede tocmai din New York. "Nu ştiu mare lucru despre ţară, dar este mult mai frumoasă decât America, mult mai paşnică. E o altă atmosferă", concluzionează repede. Îmi povesteşte apoi că Transilvania trebuie să fie cu adevărat un loc interesant. "Întodeauna mi-au plăcut vampirii şi legendele din jurul lor", spune Brandon.

"Lupt pentru libertate"

După ce a mai fost arestat de 5 ori pentru infracţiuni minore şi de alte 4 ori pentru protestele Occupy Wall Street, Brandon Watts a dat startul valului de indignaţi pe sistemele financiare mondiale după ce a montat un simplu cort în Parcul Zuccotti. "Mesajul este unul universal, pentru tineri, studenţi şi până la bătrâni. Am avut şi persoane de 60 ani care s-au alăturat mişcării. Lupt pentru libertate şi voi face totul ca să supravieţuiesc", declară Brandon.

Nu de puţine ori primeşte ameninţări pe contul de facebook sau pe e-mail, dar nu se teme nicio secundă. "Sunt aproape la fel de multe înjurături precum încurajări, aşadar nu mi-e frică", povesteşte el, lăsând să se înţeleagă că este suficient de capabil în domeniul informaticii pentru a strica ziua cuiva.

"Nu o să mă opresc"

În ziua altercaţiei, 17 noiembrie 2011, după ce a primit somaţiile poliţiştilor newyorkezi de a elibera zona, Brandon Watts a continuat să rămână, astfel tot mai mulţi protestatari au început să demonstreze împotriva autorităţilor. Ulterior, câţiva tineri, printre care şi Brandon, au forţat barierele de securitate montate de politişti şi chiar au început să arunce cu diverse obiecte.

"Ştiu că am fugit şi am reintrat în grupul de oameni, iar aici am încercat să lupt cât pot ca să nu fiu prins", îşi reaminteşte Brandon scena din parc. Filmele postate pe internet arată mai mulţi ofiţeri de poliţie care îl lovesc pe Brandon cu picioarele şi bastoanele. Video YouTube (conţinut violent).

"Sunt mulţumit că mă aflu pe picioarele mele acum. De oprit, nu o să mă opresc", ameninţă Brandon, indignat şi pe câţiva jurnalişti americani care au scris despre el că ar fi o persoană fără adăpost. "Nu sunt mânios de fel, dar interpretările eronate sau minciunile le detest", spune acesta.

Despre ţara în care trăieşte de mai bine de 10 ani spune că nu crede că îi va aduce vreun viitor prea bun, mai ales în lipsa locurilor de muncă. "În ciuda tuturor lucrurilor care s-au întâmplat, ceea ce îmi doresc cu adevărat este pacea", declară Brandon.

"Nu e chiar un erou"

Într-un comentariu semnat de una dintre surorile vitrege ale lui Brandon, Christine Blaine, pe site-ul ironicsurrealism, aceasta scrie ca fratele ei nu are nicio idee despre politică sau despre lucrurile pentru care a protestat, adevăratul motiv fiind nevoia de a aparţine unei comunităţi.

"E acea dorinţă de a sfida opoziţia şi în general autoritatea, din pricina unei copilării triste, plină de abuzuri şi neglijare. Brandon nu este chiar un erou, aşa cum toată lumea îl portretizează. E un om confuz", scrie Christine.

Întrebat care îi sunt cei mai buni prieteni, Brandon îi nominalizează pe cei din mişcarea Occupy. "Sunt înconjurat de oameni care mă iubesc, asta contează mult pentru mine. Cunosc aproape 500 de oameni din această mişcare", susţine Brandon.

Mişcarea Occupy Wall Street este un protest iniţiat de americanii de rând împotriva sistemului capitalist prin care băncile sunt sprijinite de către guverne, în timp ce oamenii de rând resimt cel mai greu efectele crizei economice.

Text/Interviu: Antonio Glodeanu / Foto: Chang W. Lee (NYT)

Cât costă un bebeluş în România? Mamele surogat, între binefacere şi afacere

2011-12-18T12:32:00.017+02:00

Când se mai termină o zi de muncă la policlinică, Mihaela, în vârstă de 35 ani, ajunge acasă şi îşi strânge copilul în braţe în semn de bun-venit. Are un băiat de zece ani, zglobiu şi curios, pe care-l cheamă Andrei. Mihaela este mama lui, însă a mai fost o dată mamă pentru un cuplu infertil din Statele Unite ale Americii acum 5 ani, contra sumei de 40.000 euro.

Oficial, ele sunt denumite mame surogat, dar în România cadrul legal nu le asigură niciun statut. Deşi au existat deputaţi care să iniţieze proiecte în acest sens, problema rămâne minoră pentru o majoritate căreia îi este mult mai uşor să asocieze infertilitatea cu neputinţa femeii de a procrea.

„Eşti ca un frigider în care poţi adăposti alimentele, restul aparţine celuilalt” spune zâmbind Mihaela, convinsă că a făcut un gest de binefacere pentru o familie neîmplinită. Despre bani aminteşte doar că a primit mai mult decât spera, dar recunoaşte că fără o remuneraţie cu greu ar putea ajuta pe cineva.

Anunţurile postate pe internet prin care tinerele românce sunt dispuse să îşi ofere uterul drept "împrumut" nu sunt puţine. „Tânără 30 ani, sănătoasa, fără vicii, mama unei fetiţe de trei ani doresc să fiu mamă purtătoare. Ofer şi doresc seriozitate”.

Preţurile unei astfel de afaceri, la care apeleaza şi străinii, încep de la 15.000 de euro şi pot ajunge până la 50.000. "Ne dorim ca mamele-purtătoare să nu devină o afacere la noi ţară, să existe un cadru legal care să împiedice excesele şi abuzurile în acest domeniu", susţine Elena Miclea, directorul executiv al Asociaţiei SOS Infertilitatea, unul dintre cele mai active ONG-uri dedicate dificultăţilor medicale în a avea un copil.

Aproximativ 1 din 6 cupluri de vârstă reproductivă din România suferă de infertilitate, potrivit statisticilor europene, dar Elena Miclea precizează că doar o foarte mică parte dintre acestea sunt nevoite să apeleze la mame-purtătoare.

Dificultatea de a consemna înţelegerea dintre mama surogat şi cuplul infertil în România a făcut-o şi pe Mihaela să accepte mult mai uşor dorinţa celor doi părinţi biologici de a o avea în preajma lor 24 ore din 24. Astfel, totul s-a desfăşurat în străinatate.

„Noi nu avem legislaţie în ţară, în SUA am făcut o scrisoare către bancă, iar familia mi-a virat în cont banii. Pentru început, se pune suma de 5000 de euro reprezentând o aşa zisă despăgubire pentru trauma psihică pe care o suferă mama surogat în cazul în care embrionul nu se prinde de la bun început. Apoi este virat restul. Banii se scot împreună după cele 9 luni, iar în cazul în care nu-i luam după această perioadă, ei erau luaţi de către bancă”, spune Mihaela.

Riscurile medicale ale unei astfel de intervenţii sunt doar vârful isbergului. Pe de-o parte, cuplurile infertile se tem că mamele purtătoare se vor ataşa prea mult de bebeluş, iar în momentul naşterii se vor confrunta cu probleme birocratice în ceea ce priveşte adoptarea propriului copil. Conform legislaţiei româneşti, mama legală a unui copil este cea care îl naşte.

„În caz de litigii, chiar şi magistraţii sunt puşi în dificultate, neavând un cadru legal la care să se raporteze. Ar trebui să ne întrebăm de ce majoritatea ţărilor europene au interzis aceste proceduri şi să nu tratăm cu superficialitate relaţia dintre părinţi şi copii, indiferent dacă aceştia sunt copii naturali sau nu”, este de părere Laura Dracea, medic primar în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV, directorul clinicii Gynera.

Nu de puţine ori, apar şi cazurile de şantaj în rândul unor femei care speculează emoţiile părinţilor biologici. „Ştiu un caz concret în care mama surogat a apelat la diverse metode de a face rost de bani la puţin timp după intervenţie, ameninţând că dispare sau că face avort”, declară Mihaela.

Astfel, fiecare încearcă să mizeze pe bani, în speranţa că o plată suficientă va asigura automat grija necesară pentru făt, cât şi o uşurinţa birocratică ulterioară. Pe lângă costul mamei surogat în sine, un cuplu infertil trebuie să suporte şi analizele medicale necesare, cât şi tratamentul hormonal al celei care va aduce pe lume copilul. Acestea pot ridica suma totală a costurilor cu cel puţin 4000 - 5000 de Euro, potrivit unor surse medicale de la clinicile private. Nu de puţine ori, mama purtătoare este recompensată pentru inseminare, indiferent dacă aceasta este urmată de dezvoltarea embrionului sau nu.

Când soţul poate negocia la fel de bine ca soţia
Vlad este soţul Mirunei din Bucureşti, iar pentru suma de 30.000 euro îşi poate da acceptul ca uterul soţiei sale să devină „de împrumut”. Au 34, respectiv 31 ani, iar în momentul de faţă sunt nevoiţi să locuiască în chirie.

Cele două fete pe care le au împreună par să nu-i incomodeze prea mult. „Au doar 2 şi 3 ani. Sunt prea mici ca să conştientizeze”, spune Vlad. Ştiu foarte bine că legea actuală e flexibilă, mai exact că nu defineşte deloc statutul mamelor purtătoare, prin urmare nu se sfiesc să ridice suma de la 25.000 euro, preţul din anunţ: „Noi ne-am gândit la 30.000, doar aşa. Suntem încă tineri şi credem că putem face asta până la 35-38 ani. E greu să pui bani deoparte în ziua de azi”, este argumentul lui final.

Tertipurile folosite în afara unui cadru legislativ
Lipsa unei legi care să definească statutul mamelor purtătoare forţează cuplurile care îşi doresc un copil să încheie declaraţii notariale la limita legalităţii prin care părinţii biologici consemnează că au de returnat o aşa-zisă sumă de bani „împrumutată” de la mama surogat reprezentând în fond preţul celor nouă luni de sarcină.

Conform unor surse notariale, procesul prin care cuplul infertil ajunge să îşi primească propriul copil în România se desfăşoară în prezent prin următorul mod: nou-născutul este declarat la naştere ca fiind copilul mamei purtătoare şi al tatălui biologic, care eventual recunoaşte că a avut o relaţie extraconjugală cu mama surogat.

Apoi, după ce un membru din familia biologică este mai aproape de copil, mama purtătoare renunţă la el, şi permite astfel mamei naturale să îşi adopte propriul bebeluş. Nu mai puţin important de precizat este faptul că Legea 273/2004 incriminează adopţia contracost prin articolul 76, în care se notează că „fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a pretinde sau de a primi, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte foloase materiale în scopul adopţiei copilului se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”.

O familie în minus pentru una în plus
Irina, de 27 ani, din Hunedoara, mă întâmpină la telefon cu prudenţă şi mă întreabă dacă sigur caut o mamă purtătoare. Spune că a discutat cu multe persoane, primeşte săptămânal oferte, dar mai nimeni nu i-a făcut o propunere concretă.

„Nu am găsit pe nimeni de treabă, doar minciuni”, mărturiseşte Irina. Cu două fete de până în doi ani şi cu un soţ plecat la muncă în Cehia, Irina e aproape decisă nu doar să devină mamă purtătoare, ci chiar să divorţeze pentru a-şi uşura statutul în faţa noului cuplu. „Nu prea mai contează părerea soţului pentru că eu vreau să divorţez”, spune Irina.

Ar vrea să ajute „sincer” un cuplu infertil, însă banii contează cel mai mult: „Sunt probleme financiare, e foarte greu cu locurile de muncă la noi în ţară. Aş vrea să am viitorul asigurat pentru mine şi copiii mei. Nu ştiu exact ce o să le spun rudelor şi celor care mă cunosc. Dacă o să fiu nevoită să plec probabil o să motivez că sunt în tratament undeva”.

Interpretarea exotică a unei dificultăţi reale
Privite deseori cu reticenţă sau, dimpotrivă, ca o extravaganţă a medicinei , mamele surogat sunt de fapt purtătoarele embrionilor pentru cuplurile care nu pot avea copii din pricina infertilităţii.

Mai exact, părinţii biologici urmează o procedură de fertilizare in vitro (FIV), după ce au fost obtinuţi embrionii din materialul genetic al cuplului natural. Aceştia se transferă ulterior în uterul mamei surogat, pentru ca aceasta să poarte sarcina şi să dea naştere copilului.

Totuşi, lipsurile financiare pentru unele femei transformă ajutorul medical într-o afacere sau, mai nou, într-un simplu capriciu. „Am cunoscut persoane care se ofereau să fie mame surogat sau donatoare de ovule, fără să ştie despre ce vorbesc. Am văzut şi reversul, persoane care îşi doreau o mamă surogat pentru a evita «inconvenientul» de a purta o sarcină 9 luni şi de a naşte. Asemenea atitudini riscă să compromită mesajul profund umanist al tratamentelor de fertilitate”, susţine medicul Laura Dracea.

Ofertele de la mii de kilometri
Aproape jumătate de an, Mihaela l-a alăptat pe cel mic, în apartamentul din SUA, la cererea părinţilor naturali. Acum, din România, îi este greu să privească pozele cu celălalt copil. Primeşte cam la fiecare sărbătoare pachete şi felicitări din partea cuplului biologic. Este mulţumită şi încântată, deşi oftează când spune asta.

Se mai amuză însă când vine vorba de ofertele care i se fac: „M-au sunat nişte români şi din Arabia Saudită, să merg acolo, că îmi plătesc ei tot”.

„Legături indestructibile” cu mama purtătoare
Niculina Ciupercă, psiholog specializat în consiliere familială, avertizează că fiecare interacţiune dintre făt şi mama purtătoare, în cele nouă luni de sarcină, poate influenţa psihicul şi dezvoltarea ulterioară a copilului, consecinţele fiind nebănuite.

De asemenea, afectivitatea maternă nu se poate tempera în urma unui contract. „În perioada sarcinii, între mama surogat şi copil se creează legături indestructibile: vocea ei e cunoscută dinainte de naştere, bătăile inimii mamei, dacă sunt regulate, îi sugerează calm, siguranţă, toate stările sufleteşti fiind comunicate bebeluşului prin hormoni materni”, declară Niculina Ciupercă.

La limita legalităţii, practica mamelor purtătoare în România se desfăşoară şi acum după regulile fiecărui cuplu. Majoritatea părinţilor naturali sunt nevoiţi să-şi adopte propriii copii şi să spere că nu vor avea probleme ulterioare cu înregistrarea numelui.

Experienţa pe care a avut-o alături de familia din SUA a convins-o deja pe Mihaela să se gândească dacă ar mai putea fi mamă surogat. A primit numeroase oferte şi a luat o hotărâre.

Pentru anul viitor, Mihaela se pregăteşte din nou să devină mamă purtătoare.

Text: Antonio Glodeanu / Foto: www.monifoto.net